Cuprins
TogglePoate ești interesat și de:
Adrian a publicat mai multe imagini după ce despărțirea dintre el și Daria a ajuns la urechile fanilor Mireasa. Tânărul a anunțat că urmează dorește să-și spună și el partea sa de poveste.
„M-am făcut băiețel cuminte”, a scris Adrian în dreptul unor imagini cu el. Tânărul s-a pozat și alături de doamna Maria, cea care l-a susținut în cadrul sezonului 8 Mireasa. Imagininile publicate de Adrian vin după ce Daria într-un live despre despărțirea dintre ea și băiatul pe care l-a cunoscut în casa Mireasa.
Adrian a anunțat că-și va spune partea de poveste despre motivele despărțirii, dând de înțeles că nu este de acord cu ceea ce a spus Daria.
Cum a apărut Adrian, la scurt timp după ce el și Daria s-au despărțit
„Vreau să vă spun că ne vom vedea și noi pe live pentru că nu se poate să fie doar o poveste spusă. Fetelor, aveți grijă că eu sunt genul de băiat care vă bat, muriți de foame cu mine, vă iau tot!”, a spus ironic Adrian.
Vestea despărțirii dintre Adrian și Daria a venit după ce fanii Mireasa au observat că cei doi și-au șters pozele de cuplu de pe rețelele sociale. Ulterior, Daria a confirmat despărțirea, iar Adrian s-a pozat în avion. Pe 21 iunie 2024 Daria și Adrian ar fi trebuit să fie nași pentru o pereche de miri.
Cum a fost parcursul lu Adrian în sezonul 8 Mireasa
Adrian și Daria s-au cunoscut și s-au îndrăgostit în sezonul 8 Mireasa. În luna noiembrie, Adrian a părăsit casa Mireasa, fiind într-o cunoaștere cu Daria. Fata a izbucnit în lacrimi când a aflat despre eliminarea băiatului. Parcursul lui Adrian în casa Mireasa a fost unul oscilant. Inițial, băiatul și-a exprimat simpatia pentru Daria, însă fata a considerat că între ei nu poate fi mai mult decât o prietenie.
Adrian a încercat apoi să se apropie de Ioana, însă lucrurile nu au mers. Ulterior, băiatul a mărturisit că singura fată de care este atras și la care se gândește este, de fapt, Daria. Această mărturisire a avut loc după ce Daria l-a votat pe Adrian să plece din casa Mireasa, iar fata a plâns în hohote când a aflat că era vorba despre o eliminare directă. Doamna Maria a avut atunci o amuletă salvatoare.
După puțin timp petrecut în afara casei Mireasa, Adrian a revenit în competiție pentru Daria. Cei doi au format de atunci un cuplu, însă nu s-au căsătorit în finala sezonului 8, deși au participat la Finală. Lucrurile păreau să meagră bine între Daria și Adrian, însă cei doi și-au anunțat despărțirea în luna iunie 2024, după aproximativ 7 luni de relație.
Sursă știre expresspress.ro