Daniel din sezonul 8 Mireasa a confirmat că el și Ana s-au despărțit. Fostul concurent a precizat că el a luat decizia ruperii căsniciei.
Daniel a explicat că motivul pentru care a decis să rupă căsnicia cu Ana a fost diferența de perspective de viitor. De asemenea, fostul concurent Mireasa a precizat că o respectă pe Ana ca fostă soție.
Daniel confirmă despărțirea de Ana. Ce explicații a oferit fostul concurent al sezonului 8 Mireasa
Daniel a făcut apel la cei care i-au adus injurii să înceteze.
„Zvonurile sunt adevărate, eu am luat decizia de a rupe căsnicia cu Ana deoarece perspectivele noastre cu privire la viitor erau diametral opuse. Eu o respect ca și fostă soție, precum și pe familia ei. Consider că având această lămurire din partea mea o să încetați cu injuriile la adresa noastră. Încercați să dați dovadă de bun simț și empatie”, a scris Daniel într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
La începutul lunii iulie, cei care îl urmăresc pe rețelele sociale pe Daniel au observat că acesta și-a șters pozele cu Ana, motiv pentru care fanii Mireasa s-au gândit la o posibilă despărțire. Acum, fostul concurent al sezonului 8 a precizat că zvonurile sunt adevărate.
Ana și Daniel plecaseră împreună în Dubai, unde băiatul și-a deschis o afacere, însă se pare că lucrurile nu au funcționat așa cum și-au dorit.
Care a fost povestea de dragoste a Anei și a lui Daniel la Mireasa sezonul 8
Ana şi Daniel au avut un parcurs lin în sezonul 8 Mireasa. S-au îndrăgostit rapid și au constatat că se potrivesc de minune. Cei doi au format primul cuplu din sezonul 8 Mireasa, la numai 2 săptămâni de la debutul competiției, iar sărutul care a marcat începutul relației lor s-a petrecut la prima petrecere a concurenților. Primul cuplu din sezonul 8 Mireasa a fost și primul cuplu logodit. Cererea în căsătorie a avut loc pe o gondolă din Veneția.
Tânăra a fost luată prin surprindere de marea întrebare a lui Daniel: „Vrei să fii soția mea?”. Tremurând de emoții, Ana a răspuns „Da”. De-a lungul celor 4 luni petrecute în casa Mireasa, Ana și Daniel și-au făcut planuri împreună și au admis că sunt perfecți unul pentru celălalt.
Sursă știre expresspress.ro