Cuprins
ToggleIoana și Marius, câștigătorii sezonului 8 Mireasa au împlinit un an de relație. Cu această ocazie, Ioana a publicat pe rețelele sociale un mesaj emoționant în dreptul unor imagini realizate pe parcursul acestui an.
Ioana și Marius au împlinit 1 an de la primul lor sărut din casa Mireasa. Doamna Vecescu a publicat pe rețelele sociale mai multe imagini în care apare alături de Marius.
Ioana a avut un mesaj emoționant pentru soțul ei.
„Dragul meu! Încerc să-ți pun în cuvinte toate acele sentimente care îmi umplu inima de fericire de fiecare dată când mă gândesc la tine. Poate că e greu să exprim în mod complet tot ceea ce simt, dar sper că aceste rânduri să-ți atingă sufletul la fel de profund cum tu l-ai atins pe al meu. Pentru tine, cel care mi-ai învățat inima să bată mai repede și mai încet în același timp, pentru cel care cu o singură privire îmi poate spune totul, pentru tine cel care ai făcut cerul să pară albastru, tu cel care mă privești de parcă aș fi singură ta comoară, pentru că îmi mângâi chipul cu atâta iubire, pentru tăcerea aceea dianintea fiecărui sărut în care fiecare parte din corpul meu te strigă, pentru toate emoțiile pe care le simt atunci când îmi șoptești „Te Iubesc” pentru zâmbetul acela tâmp care îmi apare de fiecare dată când primesc un mesaj de la tine, pentru că iubesc felul în care mergi, vorbești și te comporți cu mine și alături de mine. Te iubesc pentru tot ceea ce faci pentru mine și îți promit că nu te voi dezamăgi niciodată. Cu multă dragoste, soția! 1 an de relație, 1 an de la primul sărut!”, a scris Ioana în mediul online.
Ioana și Marius, câștigătorii sezonului 8 Mireasa au împlinit un an de relație. Ce au publicat
Ioana și Marius, câștigătorii sezonului 8 Mireasa s-au mutat în Hunedoara, după ce au încercat să locuiască în Germania, dar nu s-au acomodat.
Ioana și Marius au fost ultimul cuplu logodit din sezonul 8 Mireasa. Fata a avut mai mulți pretendenți la începutul parcursului ei în competiție. După ce a încercat să-i cunoască pe băieții care și-au exprimat intenția față de ea, aceasta l-a ales pe Marius. Primul lor sărut a avut loc la o petrecere din casa Mireasa și primul „Te iubesc” a venit și el curând.
Relația lor a fost pusă la încercare când Ioana a aflat că iubitul ei are un trecut tumultos. Tânăra a decis să se concentreze pe prezentul fericit și pe viitorul pe care îl pot construi împreună și nu a renunțat la Marius. Concurentul Mireasa a cerut-o în căsătorie pe Ioana la un restaurant, după o ședință foto de Crăciun. Fata a primit un răvaș pe care scria „Vrei să fii soția mea?”. Vizibil emoționată, Ioana a răspuns „Da”. Cei doi logodiți au luat decizia de a păși în fața ofițerului stării civile în Finala de pe 22 decembrie 2023 și au și câștigat competiția.
Sursă știre expresspress.ro