După ce Daniel a confirmat despărțirea de Ana, tânăra a rămas pe rețelele sociale cu pozele de cuplu și nu a mai fost activă în online. La aproximativ o lună de la confirmarea rupturii relației, Ana a șters pozele cu Daniel.
Ana, care nu a mai fost activă pe rețelele sociale de la despărțire, a făcut un gest care denotă că s-a mai detașat de situație. Fosta concurentă Mireasa și-a șters pozele de cuplu cu Daniel și a publicat un video cu cățelul său în timpul mesei: „Fericire”, a scris Ana în dreptul imaginilor cu patrupedul. Fata a fost tăcută în online, iar într-o apariție televizată la XNS s-a arătat afectată de despărțirea de soțul ei. Daniel a șters pozele de cuplu imediat ce a decis despărțirea, însă Ana a stat maim ult timp cu mulțimea de poze de cuplu, însă acum a decis să renunțe și ea la acele imagini.
Ana și Daniel s-au căsătorit în sezonul 8 Mireasa și s-au despărțit în Dubai, la dorința tânărului, fata precizând că decizia nu a fost de comun acord.
Ana și Daniel din sezonul 8 Mireasa s-au despărțit
Odată ce am terminat procesul de soluționare a vizei mele, când am venit în Dubai, care se lungise din cauza perioadei de Ramadam, l-a sponsorizat și pe el cu viza de soț. La scurt timp după ce am observat că afacere cu tricourile nu functiona conform așteptărilor, l-am ajutat pe Daniel să-și reclădească CV-ul și am început să reaplic pentru job-uri în numele lui. Am reușit să îi obținem un job, așa că nu ar mai fi existat probleme de ordin financiar la mijloc. Iar până atunci, ne descurcam destul de ok, stăteam în apartamentul meu, nu era chirie de plătit. Cred că ați observat și pe rețelele noastre de socializare postările noastre de la anumite restaurante la care mergeam cu Daniel, pentru că deja eram influencer în Duabi, pe lângă job-ul meu. Din păcate, a decis să plece, lăsând și acest job în urmă după doar 4 zile, precum și toate planurile noastre.
Și mai bizar este că, în ziua următoare, m-a șters și m-a blocat de pe toate rețelele de socializare, ca și cum nimic din ce am fost nu a existat. Noi nici nefinalizând divorțul, în mod oficial, ceea ce m-a luat prin surprindere. Sunt în continuare foarte rănită, de decizia lui, să mă părăsească, în ciuda tuturor eforturilor mele. Cred că era bine pentru el dacă rămânea în Dubai, și pe cont propriu, datorită job-uliu pentru că era o oportunitate de nerefuzat, având în vedere cî nici în România nu are job sau o sursă stabilă de venit. A lăsat totul în urmă în mod radical”, a spus Ana de la Mireasa sezon 8 la XNS.
Ulterior, Daniel a intrat din nou în direct prin telefon pentru a oferi reacții la cald la interviul acordat de cea care încă îi este soție.
„Un interviu foarte frumos și foarte articulat, de la o fată foarte inteligentă. N-am ce să îi reproșez e rău. Într-adevăr, am fost susținut”, a recunoscut fostul concurent Mireasa sezon 8.
Băiatul a mai declarat că nu s-a putut acomoda cu viața din Dubai. „Nu a fost brusc. Am avut sentimentul că nu mă simt bine de 4 luni încoace. Am făcut și terapie de cuplu.
„A fost o mică chestie pe care nu a precizat-o. Noi mergeam la filmări ca să câștigăm un ban în plus. Nu stăteam degeaba așteptând ca firma mea să meargă.
„Într-o despărțire suntem amândoi lezați. Nu e ca și cum eu sunt aici în România și sunt bine. Și eu mă lupt cu demonii mei. Am trecut și printr-un divorț. Când a venit vorba, eu am încercat să vorbesc cu ea.
Sursă știre expresspress.ro